Cel mai nou studiu de piaţă de la Kantar Worldpanel ComTech ne arată o evoluţie nu prea mulţumitoare a lui Android în Europa, unde platforma mobilă de la Google a pierdut cota de piaţă. În schimb Android a câştigat cota în SUA, ajungând la 62.4%, dar în Europa a ajuns la 70.5%.
Sunt luate în calcul aici cele 5 mari pieţe europene, cele din Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa şi Spania. În ciuda evoluţiei pozitive pe piaţă a flagshipurilor Samsung Galaxy S6, ele au ajuns în magazine doar în aprilie şi nu au avut timp să aibă un impact asupra cotei de piaţă a lui Android. E drept că Samsung şi-a crescut cota în zona smartphone, în cele 5 mari ţări europene, dar nu neapărat prin noile modele.
Pe continentul european, Android a înregistrat o scădere de cota de piaţă de 2.3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi asta în vreme ce iOS a crescut cu 2.2%, tot faţă de anul trecut. Dacă ne uitam doar la Marea Britanie aflăm că Android a pierdut 4.9% din cota aici. În mod surprinzător, în SUA Android o duce mai bine, cu o creştere la 62.4% cota de piaţă, adică un salt cu 2.9% faţă de aprilie 2014.
Galaxy S5 şi Galaxy Note 4 rămân modele foarte bine vândute pe această piaţă, fiind pe locul 2 şi respectiv 5. Cota va evolua atunci când vor începe să se simtă şi contribuţiile modelelor Galaxy S6. Un lucru e clar: Android are nevoie de un flagship nou în Europa, în vreme ce Apple are nevoie de al său flagship tomnatic în SUA.


