Apple a obţinut 92% din totalul profiturilor din segmentul smartphone în primul trimestru al acestui an

Autor:  | Publicat în:  Apple 787 ori
<b>Apple a obţinut 92% din totalul profiturilor din segmentul smartphone în primul trimestru al acestui an</b>Chiar dacă Apple nu are cel mai bun an &icirc;n zona tabletelor, compania a stors aproape tot profitul din zona smartphone, se pare. Conform The Wall Street Journal, Apple ar fi obţinut 92% din totalul profiturilor din industria smartphone &icirc;n...

Chiar dacă Apple nu are cel mai bun an în zona tabletelor, compania a stors aproape tot profitul din zona smartphone, se pare. Conform The Wall Street Journal, Apple ar fi obţinut 92% din totalul profiturilor din industria smartphone în primul trimestru al acestui an.

Anul trecut, firmă din Cupertino obţinea 65% din veniturile operaţionale ale acestui segment. Când vine vorba de vânzări, Apple reprezintă o cincime dintre smartphone-urile vandute la nivel global. De menţionat şi că performanţa mai sus menţionată se realizează în condiţiile în care există în jur de 1000 de companii care produc smartphone-uri pe glob.

Samsung se afla pe locul 2, obţinând 15% din profitul acestui segment, iar în cazul în care vă întrebaţi cum se explica un astfel de procentaj, cei doi giganţi depăşesc totalul de 100% profit pentru că rivalii lor au şi pierdut bani în această perioadă. Este evident de ce Apple domina: preţurile mari. Aflaţi că preţul mediu al unui iPhone este de 659 dolari, adică de 3 ori mai mare decât media de 185 de dolari pentru un smartphone Android.

De remarcat şi că Wall Street Journal nu a luat în calcul datele vânzărilor pentru firmele Xiaomi şi Micromax, care ar fi putut să schimbe cifrele puţin. Între timp Apple să pregăteşte să îşi lărgească puşculiţa, pentru că sosesc noile iPhone-uri.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×