Apple iWatch ar putea fi fabricat din Liquidmetal, conform unor brevete

1.129 ori22-11-2013
Apple iWatch ar putea fi fabricat din Liquidmetal, conform unor brevete

Zvonurile legate de Apple și Liquidmetal se repetă ciclic în fiecare an și iată-le că revin și acum. Liquidmetal e acel aliaj special pe care Apple îl folosește deocamdată doar la cheițele metalice pentru deschiderea sloturilor SIM de pe iPhone.

Ei bine se pare că firmă din Cupertino cercetează acum metode de a folosi aliajul pentru a crea componente folosind imprimarea 3D. O astfel de inițiativă a fost descoperită într-un brevet datând din 2012. Apple semna un contract de exclusivitate cu Liquidmetal Technologies în 2010, care îi asigură prioritatea la tehnologiile companiei.

Aliajele Liquidmetal au o structură moleculară diferită față de metalul obișnuit, formând o substanță mai rezistentă, durabilă, subțire și care poate fi modelată în forme unice. Brevetele creatorului lui iPhone indică faptul că Liquidmetal ar putea fi folosit pe telefoane mobile, tablete, iPod-uri sau monitoare de computer. Interesant e că se menționează și un ceas în documentele oficiale, deci putem spera că iWatch va include și porțiuni din acest material.

Sursa: macrumors.com
Taguri: Apple Apple iWatch iWatch Tehnologie Tehnologie Apple LiquidMetal Liquidmetal iWatch

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.