Apple susține că numărul de precomenzi înregistrate pentru iPhone X este peste așteptări

Autor:  | Publicat în:  Apple 1.503 ori
<b>Apple susține că numărul de precomenzi înregistrate pentru iPhone X este peste așteptări</b>Ieri pe data de 27 octombrie s-a dat startul precomenzilor pentru iPhone X la nivel global și peste 24 ore de la acest eveniment avem și informații direct din partea Apple. Gigantul din Cupertino susține că numărul de precomenzi înregistrate

Așa cum știți deja, în cursul zilei de ieri 27 octombrie s-a dat startul programului de precomandă pentru iPhone X - telefonul aniversar al companiei din Cupertino ce vine la 10 ani de la debutul primului telefon iPhone. Noul terminal este listat și la noi pe plan local la sume ce pornesc de la 5.143 lei pentru varianta de 64 GB și care ajung până la 6.199 lei pentru modelul ce aduce un inedit spațiu de stocare de 256 GB.

iPhone X

La 24 de ore de la startul acestui program de precomandă avem și o declarație oficială din partea Apple, companie ce susține că numărul de precomenzi înregistrate a depășit așteptările. Tindem să credem asta tocmai datorită faptului că în acest moment publicul american ce dorește să plaseze o precomandă pentru iPhone X este obligat să aștepte până la 6 săptămâni pentru livrarea produsului.

iPhone X

Și pe plan local remarcăm că operatori precum Orange și Vodafone deja nu mai primesc precomenzi pentru noul telefon, veste ce ne dă de înțeles că și utilizatorii români au precomandat produsul în număr mare. În SUA în schimb cei care vor să pună cu orice preț mâna pe iPhone X și care nu vor să aștepte Revelionul pentru asta, au posibilitatea de a achiziționa unul de pe eBAY sau Amazon.

Aici au început să apară listări din partea celor care au comandat deja telefonul și care doresc să obțină un profit pe seama achiziției realizate. Prețurile variază de la 2000 dolari și ajung la sume inedite de 60.000 dolari în unele cazuri!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×