Așa ar putea arăta iOS 7.0 și iPhone-ul ieftin din plastic (Video)

Autor:  | Publicat în:  Concepte 2.000 ori
<b>Așa ar putea arăta iOS 7.0 și iPhone-ul ieftin din plastic (Video)</b>A trecut ceva vreme de când am văzut un concept de iPhone sau iOS 7.0, deci astăzi ne delectam cu o serie de imagini și clipuri tare interesante. Din câte știm suntem la luni bune distanță de sosirea următorului iPhone și iOS, deci conceptele...

A trecut ceva vreme de când am văzut un concept de iPhone sau iOS 7.0, deci astăzi ne delectam cu o serie de imagini și clipuri tare interesante. Din câte știm suntem la luni bune distanță de sosirea următorului iPhone și iOS, deci conceptele sunt tot ce putem vedea în acest moment. Mohamed Kerroudj a creat conceptul de iOS 7.0 din clipul de mai jos.

Observați că nu avem o zonă clară de notificări în partea superioară, astfel că putem primi notificări și în partea inferioară și în cea superioară a ecranului. Ca si in cazul lui Android putem efectua operațiuni direct din zona de notificări, precum să răspundem la un mail sau să bifăm o dată în calendar. Mi-a plăcut foarte mult cum arată playerul audio și playlistul care apare din zona superioară în conceptul video numărul 2 de iOS 7.0 de mai jos.

Totuși, pentru a fi comod de accesat un astfel de playlist, am avea nevoie de un ecran mai mare de iPhone. Apoi vin imaginile, care reprezintă un iPhone de buget, acel model din plastic și sticlă despre care se vorbește de ceva vreme. Randarile sunt realizate de către Martin Hajek, cel care a creat cele mai realiste randari cu BlackBerry Z10 și iPad Mini înainte să fie lansate.

în aceste imagini vedem un iPhone de 4 inch, dar parcă mai subțire, mai colorat și mai tineresc. și marginile ecranului par mai subțiri și există și o variantă albastră cu ecran de 4.5 inch care arăta foarte bine, mai ales că nu e cu mult mai mare decât celelalte modele. Cum vă suna aceste concepte?

Așa ar putea arăta iOS 7.0 și iPhone-ul ieftin din plastic (Video)​

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×