ASUS ar putea lansa azi un telefon de gaming ROG; Iată ce ştim despre el

525 ori04-06-2018
ASUS ar putea lansa azi un telefon de gaming ROG; Iată ce ştim despre el

Chiar dinainte ca firme ca RAZER, Xiaomi, ZTE sau Acer să lanseze telefoane de gaming se specula că vom vedea un telefon ASUS ROG, evident axat pe gaming. Acum suntem mai aproape că oricând de debutul său, care ar fi teoretic pregătit pentru Computex 2018. Iată ce ştim.

ASUS ROG

Avem un teaser misterios pentru un debut programat pentru azi, 4 iunie la Computex şi judecând după imagine pare să fie un device portabil. Aş zice că arată ca un gamepad sau o consolă portabilă, poate o tabletă. Cei care privesc cu atenţie o să observe "ceva" conectat la controller, un smartphone cu design angular. Din ce ştiu ASUS a mai avut intenţia să lanseze telefoane de gaming ROG, dar a sfârşit prin a le lansa sub brand ZenFone Deluxe.

ASUS ROG

Fiecare telefon de gaming de pe piaţă a avut "ceva", un ceva special. Spre exemplu RAZER Phone are ecranul de 120 Hz, Xiaomi Black Shark are preţul, procesorul Snapdragon 845 şi răcirea, iar Nubia Red Magic are acel sistem de iluminare RGB în spate. Să nu vă mire dacă telefonul ASUS ROG doboară bariera de 8 GB RAM, oferă peste 256 GB stocare, un procesor Snapdragon 845, răcire pe bază de lichid şi o baterie de peste 4000 mAh.

Nici nu mai discutăm despre un ecran special şi difuzoare high end, care sunt practic obligatorii pe aşa un device. Aflăm mai multe în următoarele ore.

Via: liliputing.com
Taguri: Asus ASUS ROG Telefon de gaming Gaming Lansare Eveniment Rival Razer Phone

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.