Văzând că se îngroaşă gluma cu telefoanele de gaming, ASUS şi-a suflet mânecile şi a intrat la rândul său în acest segment. Se pare că firma taiwaneză are de gând să ne ofere un smartphone ROG, axat pe gaming. Aflaţi ce ştim mai jos.
Totul a pornit odată cu Razer Phone, urmat de Xiaomi BlackShark şi recent şi de un ZTE Nubia axat pe gaming, judecând după teasere. De fapt trendul demarase de acum vreo 2-3 ani cu un smartphone Acer Predator, asta ca să nu ne întoarcem în 2011 la Sony Xperia Play. Ce ştim despre smartphone-ul ASUS ROG e că el a apărut sub formă de teaser şi aluzii de la CEO-ul ASUS Global.
ASUS e super familiarizată cu zona de gaming, având două serii de produse de gen: ROG şi Strix. CEO-ul ASUS, Jerry Shen a acordat un interviu cu ocazia deschiderii magazinului cu numărul 100 ASUS din Filipine şi a amintit că "ne putem aştepta ca firma să lanseze un telefon gândit pentru gaming". Ideea unui telefon ROG nu ne e deloc străină, pentru că am mai văzut concepte de gen până acum.
Din ce am înţeles şi acele modele ZenFone Deluxe fuseseră gândite ca gaming phones, dar au fost vândute ca ediţii speciale şi arătoase cu hardware super high end. ASUS ştie să facă senzaţie, fiind prima companie care a lansat un telefon cu 4 GB RAM şi tot prima şi cu 8 GB RAM. Mă aştept la funcţii AR la bord, un ecran cu refresh rate de 120 Hz, o baterie de 4000 mAh şi poate şi un controller sau butoane de gaming integrate.