Vivo APEX a fost unul dintre cele mai inedite telefoane ale anului 2018 până acum, dar părea menit să rămână doar un concept până să vină şi varianta comercială, Vivo NEX. Am aflat de existenţa sa la final de lună mai, iar acum apare perspectiva a 3 modele diferite.
Recent am aflat şi care sunt diferenţele între Vivo NEX şi Vivo Apex, ba chiar am văzut o comparaţie foto între cele două. Se vedea că NEX e mai alungit, are colţurile ecranului mai rotunjite şi are muchiile un pic mai groase. În ultimele zile au tot apărut variante de NEX pe web, fie sub forma unui NEX S, ce apărea în GeekBench cu procesor Snapdragon 710, iar acum sub forma unui NEX A, certificat de autoritatea chineză 3C.
Apropo, acel NEX S a fost imediat certificat, după scăparea din benchmark. Din păcate nu ar trebui să vă aşteptaţi la detalii ample despre specificaţii aici. Tot ce ştim e că aceste 3 telefoane apărute în baza de date a autorităţii au suport pentru încărcare rapidă, la 5V/2A, 9V/2A sau 10V/2.25A via USB Type-C. Speculaţiile afirmă că NEX A va fi o versiune menită pentru piaţa chineză, iar NEX S şi NEX cel principal vor sosi pe piaţa globală.
Varianta high end va fi cea mai interesantă, cu procesor Snapdragon 845, 8 GB RAM şi 256 GB stocare, plus celebra cameră periscop, care iese de sus. Acest model ar urma să coste în jur de 1000 de dolari, în vreme ce versiunea accesibilă cu Snapdragon 710 va costa un pic sub 800 de dolari şi va aduce 6 GB RAM şi 128 GB stocare. Toate aceste handset-uri sunt aşteptate să debuteze în Shanghai în cadrul unui eveniment oficial organizat pe 12 iunie.
Vivo NEX ar trebui să vină cu un panou OLED de 5.99 inch, Android 8.1 Oreo cu FunTouch OS 4.0. Atenție la preț pentru că s-a speculat și 600 de dolari, iar diferența până la 1000 de dolari e foarte mare.