Aventurile unui "Mobilissimo" În ziua 3 de MWC: Sunet Dolby, originalitate Android și tentația Motorola

Autor:  | Publicat în:  Editorial 2.053 ori
<b>Aventurile unui "Mobilissimo" În ziua 3 de MWC: Sunet Dolby, originalitate Android și tentația Motorola</b>M-am trezit foarte greu azi din cauză că am dormit doar 4 ore. Destul de morocănos am pornit spre MWC, dar când am ieșit din metrou la Placa Espanya, mi-a revenit zâmbetul pe buze. Asta pentru că am văzut două mascote care ne așteptau și pe...

M-am trezit foarte greu azi din cauză că am dormit doar 4 ore. Destul de morocănos am pornit spre MWC, dar când am ieșit din metrou la Placa Espanya, mi-a revenit zâmbetul pe buze. Asta pentru că am văzut două mascote care ne așteptau și pe deasupra cei de la Firefox ofereau o cafea gratis și o husă pentru telefon. Tot la intrarea în expoziție se aflau și niște demonstranți care împărțeau fluturași, prin care vroiau să aducă la cunoștința publicului ca în Spania HP concediază muncitorii doar pentru a obține un profit mai mare.

Cafea gratis

Am luat un fluturaș și am mers mai departe. Aveam o invitație la Dolby, iar după ce am asistat la prezentarea acestora, am testat și eu produsul lor. Este o diferență foarte mare între sunetul stereo și cel Dolby și dacă mai punem la socoteală ca această tehnologie există pe mobil, nu avem cum să nu ne placă de această companie. Am ascultat același sunet cu Dolby-ul dezactivat și o dată cu opțiunea Dolby activată. Fără ea parcă sunetul era plat și uscat, iar când am apăsat Dolby simțeam efectiv că sunetul nu mai e în căști ci cumva în spațiu.

Dolby Mobile

Oricât de talentat aș fi eu în ale filmatului, tot nu am posibilitatea să redau senzația pe care o ai când ascuți Dolby la căști. Apropo, căștile nu erau speciale, ci erau un model standard, stereo dar totuși de calitate bună. Am primit și un mic cadou de Valentine's Day, de dus acasă la partenera... spuneau cei de la Dolby. Aceștia au făcut cadoul pentru că ea să nu se supere că an de an lipsești de acasă chiar de Ziua îndrăgostiților, fiind la MWC. Mi se pare o idee foarte bună. M-am dus la media center să trimit materialele pentru că de acolo merge cel mai bine și pot spune că sunt foarte mulțumit de ce se oferă presei. Poți chiar să și printezi documente, dacă ai nevoie, fără să plătești nimic și mai ai și ceai, cafea și niște biscuiți, deci dacă nu ai timp să mergi să mănânci, tot nu mori de foame.

Media center MWC 2011

La ora 14 am participat la o conferință care am crezut că va fi ținută de către cei de la ZTE, dar aceasta era o conferință mixtă ținută de ZTE și KPN. La eveniment s-au spus foarte multe cuvinte alcătuite din trei-patru litere, ceva de genul: în viitorul apropiat KPN și ZTE vor adopta LTE dar totuși pentru moment mergem pe GSM pentru că și HSPA e OK și oricum va rămâne de acum încolo cel puțin 5 ani. Fiind vorba mai mult despre KPN în această conferință, nu prea am ce să spun. Apoi mi-am luat harta și am început să scriu unde se afla diferitele companii, deoarece expoziția este foarte mare. Astfel, nu îți permiți să iei companiile în ordine alfabetică, pentru că ai de mers distanțe destul de mari, așa că am luat-o hala cu hala.

Conferinta ZTE

Aceste hale sunt organizate în așa fel încât vizitatorii interesați de partea business a MWC să nu prea se intersecteze cu vizitatorii care sunt curioși să testeze terminalele, așa că în hala 1 nu prea am avut multe de făcut. Totuși am găsit lucruri interesante și aici. De exemplu am văzut un kit de videoconferințe gândit pentru relatările TV și cu un design foarte profi.

Kit de videoconferinte

Kit videoconferinte

Țin minte că am făcut și eu asemenea transmisiuni în direct la Realitatea TV Timișoara, dar folosind numai telefonul și hands free-ul. Am văzut un banner cu un telefon rezistent la apă și l-am căutat, mi-a plăcut acest model. Nu numai că nu intra apa în el, dar cred că poți să sări cu el și de la etajul 10 și telefonul încă o să transmită și după ce tu nu o să mai ai nimic de spus. L-am rugat pe reprezentantul de la stand să mă ajute să fac un video-review al telefonului. Dar nu a vrut deși vorbea engleza de 10 ori mai bine ca mine, așa că nu am avut de ales am făcut eu un video-review în engleză. E primul meu review, așa că dacă vreți să vă prăpădit de râs urmăriți filmulețul.

Am cerut și o carte de vizită, și nu am fost refuzat:) N-am idee nici acum ce scrie pe cartea de vizită.

Carte de vizita

Când treceam prin hala 1 am întâlnit un tip care încerca să mai obțină un ecuson cu mascota Android. L-am întrebat dacă pot să-i fac o poză și a fost de acord, nu m-am putut abține să nu-l întreb dacă el cumva este fan Windows Phone 7... Când am început întrebarea "Are you a fan of..." deja el dădea din cap și când a auzit cuvântul Windows, repede a zis “no, no, no. O god, no...”

Fan Android!

Am fost apoi la un soi de conferință unde s-au prezentat mai multe aplicații și am rămas plăcut surprins de unele lucruri, dar vă las să vedeți și voi despre ce este vorba.

După conferință nonconformistă, am continuat cu lista primită din redacție, și am ajuns la Motorola. M-am hotărât că până la sfârșitul expoziției să nu mă mai las impresionat de niciun produs, dar adevărul e ca Motorola are niște device-uri bestiale. Probabil că și prețul lor va fi bestial și nu știu câți dintre noi o să-și permită ce ne-au prezentat producătorii la acest show, dar cu siguranță ar merita cumpărate multe dintre ele.

Iată Motorola Xoom în acțiune.

Despre telefoane pot să spun doar că nu știu dacă o să-mi mai cumpăr smartphone, nu din cauză că nu îmi place sau pentru că e prea scump, ci pentru că pur și simplu nu mă pot hotărî care terminal îmi place mai mult. Nu vreau ca după ce cumpăr un telefon să mă tot întreb dacă oare nu era mai bine să aleg HTC sau Sony Ericsson, eventual Samsung și aș putea s-o țin așa mult și bine. De parcă nu aveam și așa destule probleme în a-mi alege un smartphone, a mai venit și Motorola cu al său Atrix.

După ce am bifat standul Motorola pe listă, nu mai aveam prea multă baterie așa că am mers până la standul... pardon hala Android. Se vede cine are bani și cine are bani foarte mulți:) Aici nu am ce comenta și pe lângă faptul că minicomplexul Android arata genial, reprezentanții săi mai ofereau și tot felul de chestii gratuite pentru tot poporul. începând cu apă plată, minerală în frigidere, continuând cu stickere și ecusoane până la Internet pe terminalele puse pe masă. De aici am plecat mut, fiindcă oricum mi s-au terminat bateriile și la propriu și la figurat.

Mâine o să fie ultima zi la expoziție, probabil va fi și una dintre cele mai lungi pentru mine, o să încerc să vă surprind cu un filmuleț, sper să îmi iasă și să pot împărtăși cu voi experiență pe care am trăit-o. Vă pot spune cu siguranță că nu am de gând să merg la acel striptease-bar la care am primit "invitație", deci va fi vorba despre o altă experiență:)

Noapte bună!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×