Scriam cu ceva vreme în urma legat de faptul că iPhone 7 ar putea sosi într-o variantă dual SIM şi cu carcasa rezistentă la apă, dacă ne luăm după surse din China, iar azi teoria celor două sloturi revine. De această dată ea reapare prin intermediul unui brevet oficial, care face referire la un iPhone dual SIM.
Biroul SUA de Trademark-uri şi Brevete a publicat respectivul brevet, ce face referire la furnizarea de servicii Caller ID pe un telefon cu suport Dual SIM Dual Standby. Ca de obicei un brevet nu înseamnă neapărat că vom şi vedea respectivul device pe piaţă, deşi el ar prinde foarte bine pe piaţa din China şi India, unde astfel de telefoane sunt standard si foarte populare.
Practic Apple şi-a asigurat spatele în cazul în care ar produce vreodată un astfel de smartphone. Dacă vom vedea cu adevărat un iPhone dual SIM, atunci el va oferi cu siguranţă suport LTE pe ambele SIM-uri, eventual simultan pentru a ieşi în evidenţă faţa de foarte multele modele ce nu oferă această funcţionalitate. E interesant că brevetul nu se axează neapărat pe telefoane, făcând referire şi la Apple Watch, sisteme de gaming, căşti, purtabile şi chiar MacBookuri.