CAT S60 va fi disponibil la precomandă din iunie; telefon cu senzor foto termic

844 ori25-05-2016
CAT S60 va fi disponibil la precomandă din iunie; telefon cu senzor foto termic

În cadrul show-ului Mobile World Congress 2016 organizat la începutul lunii martie, a debutat printre altele și smartphone-ul CAT S60 - un terminal cu o dotare deosebită. Dacă vă amintiți, avem de-a face cu primul smartphone din lume ce beneficiază de un senzor foto termic, o dotare ce se va dovedi de ajutor în numeroase domenii de activitate.

Device-ul în cauză urmează a fi disponibil la precomandă începând de luna viitoare, și asta la un preț de aproximativ 599 euro pentru piața europeană. CAT S60 este în primul și în primul rând un smartphone rugged cu certificare pentru rezistență la căzături pe beton de la o distanță de maxim 1.8 metri.

Nu lipsește nici certificarea IP68 pentru rezistență la apa de până la 5 metri pentru o durată de o oră, iar ca dotări hardware întâlnim aici un display de 4.7 inch cu rezoluție HD de 1280 x 720 pixeli, un procesor octa-core Snapdragon 617 și 3 GB RAM. Avem 32 GB memorie internă, o cameră foto principală de 13 megapixeli și o baterie de 3800 mAh.

Ca sistem de operare, CAT oferă în cazul de față Android 6.0 Marshmallow alături de o interfață aproape stock. Puteți afla mai multe informații din articolele precedente disponibile aici, sau din handson-ul realizat în Barcelona. 

Sursa: catphones.com Via: phonearena.com
Taguri: Cat CAT S60 Rugged telefon rugged Precomanda Pret Disponibilitate

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.