Fiecare zi ne aduce un nou concept de telefon mobil, multe dintre acestea venite pe filiera asiatica. 90% dintre aceste terminale nu vor vedea vreodata rafturile magazinelor. Sa fie acesta si cazul terminalului din imagine, desenat de baietii de la sly-art.com,inca un candidat la titlul de cel mai subtire telefon din lume?
Sa fie doar partea din fata a carcasei unui telefon? Nu, este un terminal mobil produs de o companie coreana si deja putem sa uitam de seria Ultra a celor de la Samsung, deoarece avem de-a face cu regele categoriei slim. Designul telefonului ne aduce aminte de Nokia 6300, cu cateva retusari si imbunatatiri. Terminalul dispune de un ecran destul de mare si este fabricat dintr-un material ce ar putea fi o combinatie metal-plastic.
Nu se cunosc specificatiile sale tehnice, dar stim ca regele slim-urilor va fi disponibil in diverse variante de culori: verde, gri, negru sau albastru. Ne miram ca inca nu a aparut un telefon care sa foloseasca ultimele tehnologii descoperite: ecranul flexibil si incarcarea cu energie electrica prin wireless. Un astfel de terminal nu ar avea nevoie de o baterie groasa, iar ecranul ar fi in mod considerabil mai mic.
Probabil Sony-Ericsson va sparge gheata cu un astfel de concept, dar nu garantam ca asta se va intampla in 2007.


