Din cadrul evenimentului Nokiade ieri la care am participat, am aflat printre altele și prețurile pe care noile terminale ale finlandezilor le vor avea pe plan local, de la modelul Nokia 3310 de nouă generație și până la varianta upper high-end numită Nokia 6. Descoperim prin intermediul celor de la ZF.ro care au luat un interviu oficialilor companiei, faptul că HMD Global pregătește lansarea unui magazin online în luna iulie de unde consumatorii vor putea achiziționa direct produsele semnate Nokia.
Acest site va putea fi găsit la adresa nokiaphones.com și ne putem aștepta la prețuri ceva mai bune în raport cu cele practicate de către retaileri și operatori. Printre produsele ce vor fi disponibile inițial se vor număra telefoanele Nokia 3, Nokia 5, Nokia 6 și bineînțeles succesorul popularului Nokia 3310.
Nu ar fi exclus să vedem și produse din gama Withings, mai ales că din această luna logo-ul Nokia va fi regăsit pe toate aceste device-uri smart precum purtabile, cântare smart sau aparate din zona de sănătate.

