E-Boda a intrat astăzi pe piața de telefoane, anunțând două noi modele de smartphone-uri Android: Eruption V200 și Storm V100, pe care le admirați mai jos. Aceste terminale au atuul unui preț accesibil și al dotărilor midrange.
Ambele sunt modele dual SIM, iar Eruption V200 vine cu un ecran IPS qHD de 4.5 inch, un procesor MT 6589 quad core de 1.2 GHz și Android 4.1.2 drept OS. Prețul recomandat pentru acest device este de 949 lei, iar specificațiile sale mai includ și 1 GB RAM, 4 GB memorie internă, slot microSD și o cameră de 8 megapixeli în spate și una de 2 MP frontală.
Telefonul măsoară 8.9 mm în grosime, iar ecranul său este un IPS cu suport pentru atingere în 5 puncte. Modelul Storm V100 este mai degrabă orientat către segmentul de buget, cu preț de 649 lei, Android 4.1.1 la Bord și un procesor MT 6577 dual core de 1 GHz. Avem la dispoziție pe acest device și un ecran IPS de 4 inch, 512 MB RAM, rezoluție de 480 x 800 pixeli, cameră de 5 MP, 4 GB memorie internă, slot microSD și conectivitate 3G și WiFi.
Ambele modele vin cu 2 capace de culoare alb și negru, folie de protecție și căști. Ele sunt disponibile chiar acum pe e-boda.ro. Discutăm despre ele pe forum.