Sunt surprins că a trecut ceva vreme de când n-am mai auzit de brandul Elephone, care la un moment dat era foarte prolific, când venea vorba de smartphone-uri accesibile ca preţ şi cu super dotări. Azi ei se remarcă printr-un viitor handset, cunoscut ca Elephone R9 şi detaliat mai jos.
Elephone R9 apărea în randari în ultimele luni şi ni se promitea un device metalic cu ecran fără margini vizibile (bezel-free). Ei bine, se pare că e totuşi vorba doar de muchii ultrasubţiri, nu chiar un model edge to edge. În ultima vreme tot mai multe companii producătoare promit "edge to edge" şi livrează de fapt un banal panou 2.5D, care e doar foarte puţin curbat si uneori are chiar muchii groase.
R9 va avea marginile ecranului cu grosime de 0.6 mm şi ar urma să sosească în curând. Terminalul ar trebui să coste în jur de 109 dolari, dacă ne luăm după site-ul oficial al companiei. Vine cu un procesor MediaTek Helio X20, ecran de 5.5 inch Full HD, 3 GB RAM şi Android Marshmallow. Include şi port USB Type C, 32 GB stocare şi o cameră de 16 MP in spate.



