Huawei a făcut mari eforturi în ultima vreme pentru a ne asigura că telefoanele sale vor primi Android Q atunci când platforma devine disponibilă. La mijlocul acestei luni aflam că firma chineză testa EMUI 10 bazat pe Android Q la nivel intern, iar cu câteva zile în urma vedeam şi capturi din EMUI 10 şi un video de la XDA Developers. Azi apare un preview mai evoluat de la Android Central, în care acest EMUI 10 e disecat.
Aşa cum a afirmat şi XDA, pare să fie vorba de un update minor, cel puţin la nivel vizual. Şi Android Central are tot un Huawei P30 Pro ca model de test pentru viitorul release software. Se pare că firmware-ul a fost scăpat de către cei de la FunkyHuawei. Ceea ce vedeţi în video şi în capturile de ecran este practic un preview pentru interfaţa lui Huawei Mate 30, care va sosi la toamnă (dacă Huawei rezolvă problema cu SUA).
Deşi totul e în faza de pre release, cei care au testat softul afirmă că e surprinzător de stabil. Văd că la nivel de iconografie nu sunt schimbări, dar observ extra transparență la nivel de secţiune dropdown, cea cu Quick Settings. Poţi intrezări iconurile din spatele meniului Quick Settings.
Au fost eliminate orice chenare şi dungi care separau elementele de UI, probabil după model Samsung One UI. EMUI 10 vine cu un logo nou, dar arată şi se comportă ca şi EMUI 9.0 şi 9.1. Nuanţele de alb şi albastru deschis domină acest UI. Cea mai mare schimbare vizuală a primit-o wdigetul de vreme, care mă duce cu gândul la un fundal sau taskbar de Windows 7/8/10.
Zona Quick Settings a primit şi un efect negru gradient, care face că textul gri să apară pe un fundal negru. Navigarea pe bază de gesturi e la posturi şi funcţionează ca înainte, adică prin swipe-uri în loc de butoane virtuale jos. Animaţia de trecere între task-uri e ceva mai responsivă şi mai naturală. E inedit şi că toate fundalurile din EMUI 10 vin cu un model de zigzag.
În zona de About în loc să vedem EMUI 10 şi Huawei P30 Pro, apare doar EMUI 9.1 şi Huawei P10. Totul e făcut pentru a camufla detaliile despre software-ul viitor. Săpând puţin prin system information devine clar că e vorba de Android Q/ Android 10.1, API Level 28. Android Q aduce la pachet un sistem de permisiuni extins, care îţi solicită acces o singură dată sau permanent la informaţii sensibile, precum localizarea.
Avem şi noul Dark Mode, un sistem nou de partajare de conţinut sau link-uri, dar şi un nou UI pentru cameră. Se schimbă fonturile din interfaţa camerei odată cu EMUI 10, depărtându-se de stilul Leica. Opţiunile sunt în mare aceleaşi, doar că animaţiile sunt şi aici mai fluide, iar mecanismul de zoom are un design nou şi se află în dreapta.
Au dispărut opţiunile de culoare Vivid/Smooth/Standard şi acum avem o sumedenie de filtre. Există şi un slider pentru intensitatea acelor filtre. În rest functionaltiatea camerei rămâne cam la fel. Vă reamintesc că Huawei a confirmat deja că 17 dintre telefoanele sale vor primi Android Q.