Flagship-ul HTC A9 este fotografiat alături de iPhone 6; iată ce diferențe sunt între cele două device-uri

3.144 ori25-08-2015
Flagship-ul HTC A9 este fotografiat alături de iPhone 6; iată ce diferențe sunt între cele două device-uri

Direct de pe platforma de socializare Weibo, sosea ieri o imagine cu HTC A9, viitorul flagship al taiwanezilor, imagine pe care într-un final am tratat-o ca fiind un fals tocmai datorită numeroaselor asemănări între acesta și iPhone 6. Ei bine, astăzi tot din China vine o fotografie cu HTC A9 ce confirmă într-un fel sau altul design-ul problemă.

Telefonul pregătit de HTC este afișat acum chiar alături de modelul iPhone 6 și astfel se pot remarca diferențele între cele două. Observăm totuși că această carcasă a terminalului HTC păstrează forma relativ rotunjită spre margini, element de design specific versiunilor anterioare produse de taiwanezi.

Comparat cu randarea de ieri, se remarcă cu ochiul liber faptul că bliț-ul de pe acest model HTC este rotund, pe când anterior ni se prezenta unul de tip dual-tone oval. De asemenea, și banda de plastic plasată la bază este acum mult mai aproape de partea de jos. Pe lângă fotografia aceasta, am reușit să găsim și un material ce dezvăluie partea frontală a telefonului.

Din păcate, calitatea este foarte slabă, motiv pentru care nu putem afla dacă au fost aduse schimbări estetice majore. Pentru moment decidem să tratăm poza sosită astăzi tot drept un fals, până la sosirea unor materiale mai clare cu telefonul pregătit de HTC.

Sursa: cnbeta.com
Taguri: HTC HTC Aero HTC A9 A9 iPhone 6 fotografii HTC A9 succesor HTC One M9 Flagship HTC randare HTC A9

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.