Foxconn recrutează noi angajați ca urmare a comenzilor mari pentru producția lui iPhone 6c; telefonul ar putea sosi în noiembrie

1.029 ori24-08-2015
Foxconn recrutează noi angajați ca urmare a comenzilor mari pentru producția lui iPhone 6c; telefonul ar putea sosi în noiembrie

Aflam la începutul lunii august faptul că iPhone 6c ar putea debuta abia în trimestrul 2 al anului viitor, telefon ce va sosi într-o carcasă din policarbonat disponibilă în diferite culori. Totuși, o informație sosită astăzi prin intermediul unui raport din Taiwan, ne dezvăluie câteva detalii interesante despre lansarea acestui device.

Potrivit presei taiwaneze, de curând cei de la Foxconn au început a recruta noi angajați tocmai pentru comenzile mari primite de la Apple, comenzi în spatele cărora se ascunde nimeni altul decât iPhone 6c. Aparent, pe data de 9 septembrie, Apple va oferi și un preview al lui iPhone 6c, urmând ca debutul său pe piață să aibă loc undeva în luna noiembrie.

Specificațiile noului iPhone 6c au fost de asemenea dezvăluite de câteva surse de încredere din domeniu, surse ce dezvăluie faptul că telefonul va aduce un display de 4 inch, un scanner de amprente, tehnologia NFC și un procesor Apple A8. De asemenea, vom avea parte și de 2 GB memorie RAM.

Poate că în următoarele câteva săptămâni, vom primi și imagini cu acest device, materiale ce vor confirma demararea procesului de producție.


Taguri: Apple iPhone 6c iPhone 6c Foxconn

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.