Generația OnePlus 2020 îşi dezvăluie specificațiile: OnePlus 8 Lite, OnePlus 8 şi OnePlus 8 Pro detaliate!

1.502 ori
<b>Generația OnePlus 2020 îşi dezvăluie specificațiile: OnePlus 8 Lite, OnePlus 8 şi OnePlus 8 Pro detaliate!</b>Am văzut recent un teaser de la un oficial OnePlus, care promitea o prezentare deosebită la CES 2020. E cam devreme pentru prezentarea seriei OnePlus 8, dar am putea totuşi vedea un OnePlus 8 Lite. Scăpări am tot avut, inclusiv pentru OnePlus 8 şi OnePlus

Am văzut recent un teaser de la un oficial OnePlus, care promitea o prezentare deosebită la CES 2020. E cam devreme pentru prezentarea seriei OnePlus 8, dar am putea totuşi vedea un OnePlus 8 Lite. Scăpări am tot avut, inclusiv pentru OnePlus 8 şi OnePlus 8 Pro, care au primit randări de la OnLeaks. Ei bine azi au scăpat 3 liste complete de specificaţii pentru cele 3 telefoane noi. Le găsiţi mai jos.

Varianta Lite ar urma să vină cu un ecran de 6.4 inch AMOLED cu un orificiu în ecran pentru camera selfie şi se vehiculează un preţ de 430 de dolari pentru acest model. El va avea şi încărcare rapidă la 30W, procesor MediaTek 1000 şi 8 GB RAM. Avem şi certificare IP53 pentru corpul handset-ului.

Se va baza pe o cameră tripla şi mai jos găsiţi lista completă de dotări:

OnePlus 8 Lite:

  • Display: 6.4 inch, Super AMOLED, Full HD+, 90 Hz
  • Procesor: MediaTek 1000
  • RAM: 8 GB
  • Stocare: 128/ 256 GB
  • Baterie: 4000 mAh, încărcare la 30W
  • Camera: Selfie: 16 MP; Principala: 48 MP + 16 MP + 12 MP

OnePlus 8 cel standard va avea multe dotări în comun cu modelul Lite, de la încărcarea rapidă de 30W la rating-ul IP53. Va avea totuşi şi NFC şi procesorul de flagship Snapdragon 865, dar şi suport 5G ca extra-uri. Camera triplă primeşte un upgrade, iar preţul de pornire este de 472 de dolari. Ajunge la 573 dolari în varianta cu extra RAM şi stocare.

Avem mai jos lista completă de dotări:

OnePlus 8:

  • Display: 6.44 inch, Super AMOLED, Full HD+, 90 Hz
  • Procesor: Qualcomm Snapdragon 865
  • RAM: 8/ 12 GB
  • Stocare: 128 GB/ 256 GB
  • Baterie: 4000 mAh, încărcare la 30W
  • camera: Selfie: 32 MP; Spate: 60 MP + 16 MP + 12 MP

OnePlus 8 Pro va face trecerea la o cameră selfie decupată în ecran, sub formă de pilulă, incluzând un senzor de 32 MP şi o cameră ToF. Cele două îi vor oferi recunoaştere facială 3D, iar ecranul creşte în diagonală până la 6.7 inch şi plusează cu refresh rate de 120 Hz. Camera triplă rămâne aceeaşi în spate, doar că aduce zoom hibrid 10X. Bateria creşte în capacitate la 4.500 mAh (de fapt sunt două baterii de 2250 mAh).

Încărcarea ajunge la 50W şi este de tip Super Warp Charge. Telefonul va avea 3 configuraţii şi variante de preţ: una de 645 de dolari (8 GB RAM/ 128 GB stocare), una de 716 dolari (8 GB RAM/ 256 GB stocare) şi una de 788 dolari (12 GB RAM/ 512 GB stocare).

Iată dotările complete:

OnePlus 8 Pro:

  • Ecran: 6.7 inch, Super AMOLED, 3180 x 1440 pixeli, 120 Hz
  • Procesor: Snapdragon 865
  • RAM: 8 GB/ 12 GB
  • Stocare: 128 GB/ 256 GB/ 512 GB UFS 3.0
  • Baterie: 2250 mAh x2, încărcare la 50W
  • Camera: Selfie: 32 MP + ToF; Spate: 60 MP + 16 MP + 13 MP

2020 se anunţă un an tare ocupat pentru OnePlus şi nici măcar nu am început să vorbim de alte televizoare, căşti şi eventual ceasuri cu Oxygen OS.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×