Google I/O 2015: Google anunţă Brillo, un sistem de operare pentru ecosistemul Internet of Things

Autor:  | Publicat în:  Google 773 ori
<b>Google I/O 2015: Google anunţă Brillo, un sistem de operare pentru ecosistemul Internet of Things</b>Google a discutat pe scenă de la I/O 2015 şi despre Internet of Things, concept devenit omniprezent &icirc;n ultimul an, c&acirc;nd vine vorba de lansări, conferinţe şi inovaţii. Ei bine, gigantul motoarelor de căutare a lansat acum Brillo, un...

Google a discutat pe scenă de la I/O 2015 şi despre Internet of Things, concept devenit omniprezent în ultimul an, când vine vorba de lansări, conferinţe şi inovaţii. Ei bine, gigantul motoarelor de căutare a lansat acum Brillo, un sistem de operare pentru ecosistemul Internet of Things.

Ideea este de a face aparatura electrocasnică să comunice cu tabletele şi telefoanele şi viceversa. Spre exemplu putem porni un cuptor smart şi să îl aducem la o temperatură ideală în vreme ce citim o reţetă pe telefon. De asemenea, putem porni termostatul şi iluminarea când mai avem 5 minute şi ajungem acasă, cam acesta fiind Internet of Things rezumat rapid. Project Brillo este o nouă platformă, derivată din Android şi care le permite dezvoltatorilor şi producătorilor hardware să creeze terminale conectate.

Brillo

Brillo implică şi un protocol special de comunicare, numit Weave, creat în parteneriat cu Nest. Iniţiativa Weave include şi un set de API-uri şi aşa numitele "schemas", câte una pentru fiecare device electrocasnic. De abia în trimestrul 3 vom vedea un preview pentru aceste sisteme. Brillo vine cu suport pentru WiFi, Bluetooth low energy şi alte tehnologii de pe Android.

Google I/O 2015: Google anunţă Brillo, un sistem de operare pentru ecosistemul Internet of Things

Weave va sosi în trimestrul 4, iar terminalele Android vor putea detecta automat device-urile Brillo/Weave. Reţineţi şi că Brillo va avea nevoie de o consolă centralizată, despre care nu avem detalii încă. Primele produse hardware asociate acestor anunţuri vor debuta în 2016.

Brillo

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×