Google I/O 2015: Google Photos e reinventat, iar Maps va permite navigarea turn by turn offline

1.983 ori
<b>Google I/O 2015: Google Photos e reinventat, iar Maps va permite navigarea turn by turn offline</b>Google Photos a fost ceva mai neglijat &icirc;n ultima vreme, mai ales de c&acirc;nd separarea sa de Google+ a devenit tot mai clară. Ei bine, aplicaţia a fost reinventata astăzi, prin prezentarea de la Google I/O 2015 şi am aflat că noi versiuni...

Google Photos a fost ceva mai neglijat în ultima vreme, mai ales de când separarea sa de Google+ a devenit tot mai clară. Ei bine, aplicaţia a fost reinventata astăzi, prin prezentarea de la Google I/O 2015 şi am aflat că noi versiuni Photos sosesc chiar azi pe Android, iOS şi Web. Între timp şi Google Maps a primit un update surprinzător.

Noul Google Photos are rolul de a stoca decenii  întregi de fotografii şi de a le afişa, chiar şi pe ani dacă e nevoie cu un singur gest de "ciupire". În plus, chiar dacă mii, sau chiar zeci de mii de fotografii se afla în cloud şi nu pe device, Google va face tot posibilul ca ele să se încarce rapid pe un terminal. Noul Google Photos oferă acum backup şi stocare nelimitată pentru fotografii de înaltă calitate, dar şi clipuri video, complet gratuit.

Google Photos

Rezoluţia originală, de până la 16 megapixeli va fi păstrată la fotografii şi 1080p pentru clipuri video. Aplicaţia va organiza momentele importante din viaţa voastră după locurile sau oamenii pe care le includ, oferind şi o căutare după astfel de termeni. Soluţia celor de la Google are şi rolul de a îmbunătăţi fotografiile care nu au ieşit chiar excelent şi de a crea colaje şi grupaje de cadre.

Se pot crea animaţii, filmuleţe şi clipuri cu soundtrack. Partajarea este şi ea facilă, putând acum să creăm chiar şi un singur link către sute de fotografii deodată. Apoi a venit cealaltă veste bomba şi anume fapul că Google Maps va oferi navigare turn by turn offline peste câteva luni. Vestea a fost anunţată de către Jen Fitzpatrick, vicepreşedinte Google pe zona de inginerie şi product management.

Google Maps

Hărţile offline au debutat în Google Maps în 2012, permiţând selectarea unei regiuni şi stocarea hartii sale pe device. Ei bine, acum utilizatorii vor putea căuta locuri pentru acea regiune offline şi chiar vedea ratinguri la restaurante sau alte informaţii utile, exact ca în versiunea online de Maps. Experienţa Maps va fi actualizata şi la nivel de navigare pe calea ferată, în India de exemplu.

În altă ordine de idei, Google a anunţat şi YouTube offline, cu posibilitatea de a păstra un clip pe device timp de până la 48 de ore, cel puţin Indonezia, Filipine şi Vietnamm.

Google I/O 2015

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×