Este practic bătută în cutie dată de 4 octombrie pentru debutul noilor telefoane Google Pixel, deci mai avem măcar 2 săptămâni de scăpări hardcore pentru aceste terminale. Azi aflăm detalii despre Pixel 2 şi faptul că va avea o funcţie "Always On Ambient Display".
Vor exista anumite funcţii care vor fi disponibile în premieră pe modelele Pixel 2 şi pe care alte telefoane cu Android Oreo nu le vor avea. Sursele menţionează o integrare cu un password manager şi acel Always On Ambient Display. Aceasta din urmă funcţie va sosi pe alte termnale de abia cu viitorul release Oreo, cel mai probabil Android 8.1.
Funcţionalitatea seamănă cu cea de pe telefoanele LG şi Samsung de nouă generaţie, practic afişând o notificare, ceasul, o imagine sau alte informaţii chiar şi cu ecranul în standby. Un dezvoltator din comunitatea XDA a reuşit să porteze funcţia pe Nexus 6 cu Android Oreo. E totul pe bază de soft neoficial, dar faptul că funcţionează e o veste bună.
Cine se pricepe să umble în cod şi are ROM-ul Android Oreo poate activa funcţia urmând ghidajul de aici, folosind un System UI Tuner. Evident nu vă recomandăm să umblaţi în codul acestui ROM dacă nu vă pricepeţi foarte bine la acest lucru. Să vedem şi ce alte exclusivităţi va mai primi Pixel 2 odată ce soseşte luna viitoare.



