Google Play Music debuta cu 4 ani în urmă, cu posibilitatea de a țncărca până la 20.000 de melodii în cloud şi a le avea la dispoziţie prin streaming în web browserul de pe PC, pe telefon sau tableta. Acum acest număr de melodii creşte la 50.000 de melodii.
Serviciul e gratuit în ţările aflate pe lista oficială, printre care se numără şi România. Play Music include şi opţiunea de a vă abona la serviciul All Access, care oferea streaming muzical pentru milioane de melodii contra a câţiva dolari plătiţi lunar. Veţi putea urca muzica în Google Play Music folosind Google Music Manager sau o aplicaţie specială în Chrome, de tip web app.
Odată ce melodiile sunt în cloud, veţi putea vizita play.google.com/music pentru a porni streamingul cântecelor preferate. Există şi posibilitatea de a crea mixaje pentru a asculta melodii din library similare cu cele pe care le ascultaţi într-un anumit moment. E interesant de remarcat faptul că Google oferă o limită teoretică de până la 300 MB pentru fiecare melodie, deci 50.000 de melodii vă oferă cam 15 TB spaţiu gratuit.


