HTC are din această lună un nou CEO; Iată cine este Yves Maitre și ce se întâmplă cu Cher Wang (fostul CEO)

768 ori
<b>HTC are din această lună un nou CEO; Iată cine este Yves Maitre și ce se întâmplă cu Cher Wang (fostul CEO)</b>HTC a avut o lună august bunicică, cu o creştere de venituri de 67%, dar compania taiwaneză vrea şi mai mult de atât. Pentru asta face o schimbare de conducere, numindu-l pe Yves Maitre în poziţia de CEO, în locul lui Cher

HTC a avut o lună august bunicică, cu o creştere de venituri de 67%, dar compania taiwaneză vrea şi mai mult de atât. Pentru asta face o schimbare de conducere, numindu-l pe Yves Maitre în poziţia de CEO, în locul lui Cher Wang. Aceasta va rămâne la companie, în rol de preşedinte. Cher a fost CEO HTC timp de 4 ani.

Yves Maitre este un fost oficial Orange, lucrând la operatorul francez timp de 14 ani. Ultima sa poziţie acolo a fost de vicepreşedinte executiv al segmentului Consumer Equipment and Partnerships. Maitre a mai colaborat cu HTC, începând din 2005, când era Senior VP pe Terminale la Orange. În CV-ul său se află şi 6 ani de colaborare cu Thomson Multimedia, în poziţii Senior în SUA şi Singapore.

CEO HTC

HTC a promis că în viitor se va axa mai mult pe tehnologia 5G şi pe VR. Începând din 2020 compania vrea să aducă aceste tehnologii şi pe smartphone-urile sale, deci la anul vom avea telefoane cu VR şi 5G de la HTC. În acest moment firma taiwaneză a atacat zona 5G doar cu un router WiFi/ 5G inteligent (HTC 5G Hub). Vor continua şi eforturile în zona telefoanelor cu tehnologie Blockchain şi cripto, precum Exodus 1.

Toate acestea sunt planuri optimiste, dar compania nu o duce chiar bine, după un 2018 în care a obţinut venituri de doar 770 de milioane de dolari. A fost prima oară când a picat sub 1 miliard de dolari de când a fost listat[ la bursă. HTC a vândut o parte din companie spre Google cu mai bine de un an în urmă şi apoi a pariat mai mult pe VR decât pe telefoane high end. Vive a devenit un nume de bază în zona VR, dar segmentul în sine nu crește așa rapid cum ar dori taiwanezii. 

În 2019 încă nu avem un flagship HTC şi probabil nu vom vedea unul, compania repoziţionându-se strategic pentru anul 2020.

Material Video Promovat:

Teste acoperire și viteză 5G în București prin Speedtest Ookla, în rețeaua Orange

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×