Huawei Mate 30 Pro va sosi în 4 nuanţe, cu look de "sticlă aburită"; Iată care sunt acestea

1.142 ori
<b>Huawei Mate 30 Pro va sosi în 4 nuanţe, cu look de "sticlă aburită"; Iată care sunt acestea</b>În aproximativ 48 de ore Huawei va prezenta în Munchen noul său flagship, Mate 30 Pro. Acesta a primit o sumedenie de scăpări, inclusiv unele în randări oficiale zilele trecute. Cu acea ocazie l-am văzut şi pe Mate 30 cu al său ecran

În aproximativ 48 de ore Huawei va prezenta în Munchen noul său flagship, Mate 30 Pro. Acesta a primit o sumedenie de scăpări, inclusiv unele în randări oficiale zilele trecute. Cu acea ocazie l-am văzut şi pe Mate 30 cu al său ecran plat şi pe Mate 30 Lite cu cameră pătrată. Acum descoperim în ce nuanţe va sosi Mate 30 Pro.

Ce observ eu din start e abordarea Frosted, sau cum îmi place mie să zic "sticlă aburită" pentru look-ul spatelui din sticlă. OnePlus a inaugurat aşa ceva anul trecut cu modelul OnePlus 6 dacă nu mă înşel. Revenind la cele 4 nuanţe, e vorba despre un verde smarald în degrade, un mov "prună", negru fad şi un soi de Breathing Crystal sau bleu cu elemente mov.

Huawei Mate 30 Pro

Telefonul este aşteptat cu un ecran "cascadă", cum am văzut şi pe Vivo NEX 3 ieri, adică un panou care continuă afişajul şi pe muchii, curbat la un unghi mult mai mare decât de obicei (aproape de 90 de grade). Terminalul va avea 4 camere în spate într-un modul circular, incluzând un senzor principal de 40 MP, unul Cine de 40 MP cu obiectiv ultra wide de 120 de grade, plus o cameră telephoto de 8 MP şi una Time of Flight.

Lateral găsim şi bliţul LED sau Xenon. Flagship-ul de toamnă ar trebui să mai ofere şi un ecran OLED de 6.71 inch Quad HD+, procesor Kirin 990 şi o baterie de 4200 mAh cu încărcare foarte rapidă, de 55W chiar. Marea problemă e că Huawei Mate 30 Pro va sosi cu un Android fără aplicaţii Google 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×