HTC M8x, o versiune a noului flagship primește aprobarea de la o autoritate indoneziană

1.088 ori22-01-2014
HTC M8x, o versiune a noului flagship primește aprobarea de la o autoritate indoneziană

După ce HTC M8 a primit aprobările de la diferite autorități telecom și un profil UA Prof al său a apărut pe web, astăzi o versiune înrudită cu acest device apare în Indonezia. E vorba despre un misterios HTC M8x, care a primit aprobarea de la autoritatea Postel din Indonezia.

Postel e o autoritate care certifica terminalele mobile pentru utilizarea în rețele telecom în acea regiune. E prima oară când auzim de HTC M8x și ne ducem cu gândul la faptul că am putea vedea două versiuni ale noului One pe piață. Nu e încă foarte clar dacă există diferențe de specificații între HTC M8 și HTC M8x, dar cu timpul vom afla mai multe.

Postel a listat și un alt handset HTC nelansat încă, modelul D310w, care e cel mai probabil un low end cu 512 MB RAM. Vă reamintesc că HTC M8, zis și HTC One Plus are toate șansele să debuteze la MWC 2014 luna viitoare aducând un display Full HD de 5 inch, procesor Snapdragon 800 și scanner de amprente în partea din spate, plus cameră duala.

Sursa: ubergizmo.com
Taguri: HTC M8x HTC M8x HTC M8 M8 HTC D310w UA Prof

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.