Huawei ar putea detrona Apple în trimestrul 3 al acestui an, ocupând astfel locul 2 în topul celor mai mari producători de smartphone-uri

Autor:  | Publicat în:  Huawei 2.368 ori
<b>Huawei ar putea detrona Apple în trimestrul 3 al acestui an, ocupând astfel locul 2 în topul celor mai mari producători de smartphone-uri</b>O companie aflată pe cai mari în acest an este și Huawei, firmă ce se bucură de puternica apreciere a publicului și asta datorită produselor aduse la vânzare în zona smartphone. Prețurile accesibile dar și calitatea acestora i-a convins pe mulți

Creșterea celor de la Huawei nu este o noutate și vedem că producătorul chinez se bucură de un nivel mare de popularitate și asta mai ales în zona smartphone. Cu o serie de produse ce au impresionat prin capabilitățile foto (ex: Huawei P10) și prin echilibrul preț-specificații (ex: P10 Lite), Huawei este pe cai mari în aceste perioade, având chiar șansa de a trece pe locul 2 în topul celor mai mari companii producătoare de smartphone-uri.

Vestea vine prin intermediul unui raport marca DigiTimes și aflăm de aici că Huawei ar putea detrona Apple în trimestrul 3 al acestui an ca vânzări de smartphone-uri la nivel global. Asiaticii vor ocupa astfel poziția cu numărul 2 în acest clasament, după Samsung care rămâne în continuare o forță dominantă.

Cifrele din trimestrul 2 al acestui an pe care IDC le-a dezvăluit, confirmau faptul că Huawei a livrat în total 38.5 milioane de smartphone-uri acaparând o cotă de piață de 11.3% global. S-a ajuns astfel la o diferență de doar 2.5 milioane de smartphone-uri livrate în minus comparativ cu Apple care a vândut în aceeași perioadă 41 milioane de terminale și acaparând o cotă de piață de 12%.

Ce mai trebuie să știți este că doar în China cei de la Huawei au vândut 23.5 milioane de terminale mobile în trimestrul 2 al acestui an și că firma s-a descurcat la fel de bine și în alte regiuni, inclusiv în Europa unde livrările s-au dublat în țări precum Germania, Finlanda și Polonia. Pentru trimestrul 3 sunt estimate livrări de 40 milioane smartphone-uri global, o perioadă în care vânzările Apple sunt așteptate să scadă pe măsură ce publicul așteaptă noua generație iPhone din septembrie. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×