Seria Huawei Honor a generat câteva terminale foarte capabile în ultimii ani, în frunte cu Honor 10. Acum se pregăteşte şi un model mai inedit, prin prisma procesorului adoptat. E vorba despre Huawei Honor 8X, care tocmai a scăpat sub formă de fotografii hands on, dar şi sub formă de benchmark-uri. Avem detalii mai jos.
În general telefoanele Honor aveau la bord procesoare Kirin, de aceea este inedit să vedem un model de acest gen folosind un CPU Snapdragon. Telefonul Honor 8X a fost listat în benchmarkurile Master Lu, care indică prezenţa unui CPU Snapdragon 660 la bord. O perioadă de timp se speculase că va sosi cu un Kirin 710. TENAA a certificat recent un telefon care are numele de cod ARE-AL00 şi ar putea fi chiar acest Honor 8X.
Acum acelaşi cod apare în benchmark-uri, cu un scor bunicel. Platforma Snapdragon 660 a fost folosită şi pe alte telefoane apreciate precum Nokia 7 Plus spre exemplu. Huawei Honor 8X va veni cu o cameră duală în spate, cu senzori de 16 MP + 2 MP, iar pentru selfie avem o cameră de 8 MP. Nu ştim exact ce dimensiuni va avea ecranul, dar ştim că va oferi suport pentru o rezoluţie Full HD+.
Sursa mai afirmă că vom vedea şi o variantă cu procesor Snapdragon 636 a terminalului. Pe de altă parte TENAA a listat acest model cu un ecran gigantic cu diagonală de 7.12 inch. Fotografiile hands on apărute pe Weibo ne prezintă un breton de nouă generaţie, în formă de picătură de apă, dar şi un ecran uriaş, îngust şi alungit. Telefonul este aşteptat şi cu o baterie de 4900 mAh şi un preţ în jurul a 300-400 de dolari.