Huawei înregistrează pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare număr de cereri de brevete pentru soluții inovatoare

947 ori
<b>Huawei înregistrează pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare număr de cereri de brevete pentru soluții inovatoare</b>Pentru al doilea an consecutiv, compania chineză Huawei a înregistrat cel mai mare număr de cereri de brevete pentru soluții inovatoare, informație dezvăluită de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO). Compania se clasează astfel

Săptămâna trecută aflam și despre bătălia dintre Huawei și Samsung pe seama brevetelor, mișcare care aparent ar face parte dintr-o strategie a grupului chinez pregătită de mai bine de 4 ani. Tot din același articol aflați că Huawei plătește aproximativ 300 milioane de dolari pe an pe licențe de brevete, companie ce în 2014 a înregistrat cele mai multe brevete dintre toți jucătorii de pe piață.

Ei bine, revenim din nou astăzi asupra acestui subiect și asta pentru că Huawei tocmai ce a emis un comunicat de presă ce merită împărtășit. De aici descoperim că producătorul chinez a înregistrat cel mai mare număr de cereri internaționale de brevete pentru soluții inovatoare, și asta pentru al doilea an la rând.

Totul stă pe seama celor 16 centre R&D din întreaga lume și a colaborării cu zeci de parteneri. Dacă în 2014, Huawei solicita 3448 cereri de brevete, în 2015 numărul acestora a crescut cu 450 la cifra de 3898 brevete - informație prezentată de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO).

În plus, față de cererile depuse către WIPO la nivel global, Huawei a depus un total de 1953 aplicații la Oficiul European de Brevete (EPO) în anul 2015. La ora actuală, inovațiile Huawei sunt generate în 6 centre de inovație, 45 centre de pregătire și în 16 centre R&D din Finlanda, Germania, Suedia, SUA, Franța, Italia, Rusia, India și China.

Un număr de 70.000 angajați (45% din forța de muncă totală a companiei), sunt implicați în procesul de dezvoltare de produse și servicii. Totodată, aflați că pe baza unui principiu stabilit de către fondatorul companiei Huawei, bugetul anual pentru dezvoltare nu poate fi mai mic de 10% din profitul anual. Compania alocă constant chiar mai mult în acest scop, în 2015 fiind alocat 14.3% din profit. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×