Huawei „sparge gheața”! Încheie un parteneriat cu operatorul rus MTS pentru dezvoltarea de rețele 5G în țara condusă de Putin

Autor:  | Publicat în:  Huawei 1.294 ori
<b>Huawei „sparge gheața”! Încheie un parteneriat cu operatorul rus MTS pentru dezvoltarea de rețele 5G în țara condusă de Putin</b>Ceva la care clar nu ne așteptam pe final de săptămână era să îi vedem pe cei de la Huawei anunțând o nouă colaborare în zona 5G și nu cu orice națiune, ci cu Rusia. Aflăm astfel faptul că gigantul chinez tocmai ce a semnat

Ceva la care clar nu ne așteptam pe final de săptămână era să îi vedem pe cei de la Huawei anunțând o nouă colaborare în zona 5G și nu cu orice națiune, ci chiar cu Rusia. Într-o perioadă critică pentru compania chineză care primește interdicții peste interdicții, iată că guvernul rus decide să aleagă China pentru dezvoltarea de rețele 5G, grijile cu privire la spionaj lipsind complet din peisaj în cazul de față. 

Anunțul de față coincide cu vizita președintelui chinez Xi Jinping în Moscova și aflăm că acest acord nu va contribui doar la dezvoltarea ecosistemului 5G în Rusia, dar și la întărirea relațiilor economice dintre cele 2 puteri asiatice. Aparent, lansarea de rețele pilot 5G în țara lui Putin se va întâmpla anul viitor. 

Ca un fapt divers, aflam de curând că Nokia ar fi compania cu cele mai multe contracte 5G încheiate în momentul de față, urmată de Huawei și pe locul 3 de către suedezii de la Ericsson. Apropo de Huawei în ultimele zile au apărut informații online ce scot la iveală dorința chinezilor de a-și vinde business-ul de rețele de cablu subacvatice, dar și pe aceea de a reduce numărul de comenzi către Foxconn pentru dezvoltarea de smartphone-uri. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×