Huawei e o prezenţă notabila la showul IFA în fiecare an, lansând modele tomnatice la Berlin şi acum au început deja pregătirile pentru show, probabil pentru a "fura" puţin din gloria debutului prematur al lui Galaxy Note 7. Aflăm că următoarea lansare de terminale Huawei va avea loc pe 1 septembrie, în cadrul unui pre show IFA.
Compania chineză a început să trimită invitaţii, iar speculaţiile afirmă că vom vedea anunţat un succesor pentru Huawei Mate 8, Mate 9 sau eventual un nou Mate S. E posibil ca Huawei să şi încerce să contracareze un iPhone 7 Plus cu un device cu camera duală, diagonală mare, corp metalic şi posibil cu 3D Touch la bord. Un Mate 9 ar fi la fix şi poate va fi şi un prilej de a duce parteneriatul cu Leica la un nou nivel.
Se va trece probabil şi la 6 sau 8 GB RAM, iar scannerul de iris de la Samsung ar putea să îşi găsească replică şi pe modelul Huawei. Ar fi interesant să vedem şi un terminal ce vine cu stylus, mai ales că firma chineză a dovedit că ştie să producă un pen capabil odată cu debutul lui MateBook în primăvară.