Atenție următorul clip este NSFW dacă ești vegetarian sau ai o dietă sănătoasă! Cei de la DigitalRev TV au prezentat în detaliu modul ideal de a face o sesiune foto cu hamburgeri de la McDonald's, astfel încât imaginea să arate impecabil, sau chiar ca o fotografie stock. Aparatul foto folosit? Un iPhone.
în primul rând înainte ca sesiunea foto să înceapă a fost reconstruit burgerul, astfel încât să arate perfect. Cele mai mari probleme au fost cu chifla, care de la abur se înmuiase. Până și brânză cheddar a fost reasamblată, iar sandwichul a fost uns cu ulei pentru a străluci și a fi și mai atractiv. Un alt secret este cel de a face cartofii să fie drepți folosind scobitori introduse în ei. iPad-uri au fost folosite în loc de reflectoare, plus un blitz de iPhone si o coala deasupra sa.
în cele din urmă un iPhone fără vreun trepied sau atașament a trecut la treabă și a capturat imagini cu sandwichul ideal. Ca fundal a fost folosită o coală albă de mari dimensiuni, iar aplicația stock a camerei de pe iOS a fost implicată și ea aici. îmi e greu să îmi dau seama dacă acest clip e anti reclama la McDonald's sau reclama la iPhone. Vă dați seama cum arătau lucrurile cu câteva reflectoare și o aplicație foto profesionistă?