Iată husele speciale folosite de Apple pentru a ascunde prototipurile iPhone atunci când sunt transportate

2.382 ori
<b>Iată husele speciale folosite de Apple pentru a ascunde prototipurile iPhone atunci când sunt transportate</b>Astăzi nu avem noi materiale cu iPhone 7s/8, ci o serie de fotografii mai speciale parte din universul Apple. Vedem cum arată husele speciale folosite de către compania din Cupertino pentru transportul terminalelor iPhone, a celor prototip. În aceste

Înainte ca un smartphone să fie lansat, el se afla evident în faza de prototip şi trece prin luni întregi de teste, uneori călătorind sute sau mii de kilometri între laboratoare şi fabrici. În acele perioade handseturile sunt mai expuse ca oricând la scăpări şi fotografieri de către ochii curioşi ai presei, aşa că ele sunt ascunse cu ajutorul unor huse speciale.

iPhone Prototip

Celebrul zvonac Sonny Dickson a reuşit să obţină fotografii cu aceste huse, pe care le putem echivala cu acel camuflaj pe care îl au automobilele nelansate încă, atunci când apar în fotografii spion. Cei de la Macrumors au avut acces la aceste imagini, furnizate de Dickson şi observăm aici nişte huse groase şi masive. Sursa afirmă că un prototip de iPhone poate călători pe tot globul într-o astfel de husă stealth, menită pentru a îi camufla identitatea.

iPhone Prototip

Ea are şi o bandă de securitate galbenă pe laturi, care ar indica vreo eventuală intruziune sau deschidere neautorizată. Prototipul are şi acte de transport, un soi de "paşaport" și documente cu rol de control al calităţii şi lista de teste efectuate. Fiecare componentă sau produs testat apare în documente, afirmă Sonny Dickson, iar persoana care se ocupă de test îi va scrie iniţialele lângă şi apoi notiţe şi calificativ de trecere sau picare, plus alte comentarii.

Prototipul, în acest caz un iPhone 6 Plus, este gravat cu un cod QR pentru ca Apple să îl poată monitoriza într-o bază de date. Evident, sistemul nu e perfect, după cum a dovedit-o acel iPhone 4 uitat într-un bar sau fotografia cu iPhone 7 Plus cu camere duale din martie 2016. Ne aflăm acum în pragul începutului producţiei lui iPhone 8, deci marile bloguri şi site-uri vor vâna astfel de huse la sursele clasice din China.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×