IFA 2018: LG G7 One hands-on - phablet extrem de luminos şi cu software curat pe bază de Android One (Video)

1.325 ori
<b>IFA 2018: LG G7 One hands-on - phablet extrem de luminos şi cu software curat pe bază de Android One (Video)</b>În afară de LG G7 Fit, LG a adus la IFA 2018 şi modelul LG G7 One care e atractiv din multe puncte de vedere. Oferă o alternativă cu Android curat celor care nu vor o interfaţă custom peste platforma Google. Acest model midrange are şi marele plus al..

În afară de LG G7 Fit, LG a adus la IFA 2018 şi modelul LG G7 One care e atractiv din multe puncte de vedere. Oferă o alternativă cu Android curat celor care nu vor o interfaţă custom peste platforma Google. Acest model midrange are şi marele plus al unui CPU de flagship de 2017. Avem impresii hands-on mai jos.

LG G7 One vine pe negru Aurora şi albastru Maroc şi aduce un panou frontal cu breton similar cu ce am văzut pe LG G7 şi pe LG G7 Fit. Display-ul este cu siguranţă unul premium, cu panou Quad HD de 6.1 inch şi suport HDR10 şi Dolby Vision, deci pasionaţii de seriale şi filme îl vor aprecia maxim. LG a implementat aici şi tehnologia Super Bright LCD, care ar trebui să ne ofere un contrast foarte ridicat, chiar şi în bătaia soarelui.

Foloseşte un setup de pixeli RGBW PenTile Matrix, cu un extra pixel alb. Aţi putea crede că spatele e acoperit cu policarbonat sau metal, dar este vorba tot de sticlă, una mată şi finisata într-un mod inedit. Ce e clar e că nu afectează negativ aderenta handset-ului. LG G7 One rulează Android Oreo într-o variantă curată pe bază de Android One, păstrează jack-ul audio de 3.5 mm şi are şi un Quad DAC de 32 bit, pentru pasionaţii de muzică, ba chiar cu promisiune de surround sound 3D şi difuzor Boombox jos.

În spate avem o cameră de 16 megapixeli singulară, cu deschidere F/1.6, telemetru laser şi PDAF. Se descurcă foarte bine în condiţii low light, mulţumită unui mod special LG Super Bright camera. Trebuie spus şi că procesorul Snapdragon 835 ar trebui să ofere la fel de multă putere ca şi pe LG V30 şi LG V30S ThinQ, fiind prezent şi pe acele modele. Avem şi 4 GB RAM, 32 GB stocare şi baterie de 3000 mAh.

Telefonul debutează în magazine în această lună.

LG G7 One, prezentare video hands-on de la IFA 2018:

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
×