Imagini 3D oficiale ale lui Meizu MX6 apar pe web, dezvăluie o figură familiară

480 ori12-07-2016
Imagini 3D oficiale ale lui Meizu MX6 apar pe web, dezvăluie o figură familiară

Aşteptăm în continuare debutul lui Meizu MX6 în această lună, cu toate confuziile şi canibalizarile pe care îl presupune acesta, iar acum vedem şi câteva randari cu iz oficial ale acestui device.

Meizu MX6

El ar urma să se lanseze peste o săptămână şi au existat multe discuţii cu privire la asemănarea sa cu Meizu Pro 6. Imaginile noi confirmă acest lucru, deşi parcă zona camerei e prea simplă, faţă de cea a rivalilor. Şi decupajele antenelor parcă sunt puţin mai jos, în rest formatul rotunjit al spatelui e fix la fel si avem tot un sasiu metalic.

Spuneam de zona camerei că e simplă şi am refer aici că include un senzor foto nu chiar foarte mare, nici urmă de telemetru laser şi optează pentru un banal blitz LED. Pe Meixu MX6 îl aşteptăm în această nuanţă "Space Gray", ca să zicem aşa şi dotat cu 4 GB RAM, 32 GB stocare, o cameră principală de 12 MP şi frontală de 5 MP.

Procesorul este un deca core MediaTek Helio X20. Sunt curios daca debutează doar cu Android sau si cu Ubuntu din start. 

Via: phonearena.com
Taguri: Meizu Meizu MX6 MX6 Lansare Lansare Meizu MX6 Pret Pret Meizu MX6 Specificatii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.