Încep testele 5G! AT&T implementează serviciul în două oraşe din SUA

Autor:  | Publicat în:  Tehnologie 1.591 ori
<b>Încep testele 5G! AT&T implementează serviciul în două oraşe din SUA</b>Iată că testele 5G debutează oficial astăzi prin intermediul operatorului american AT&T care deja a adus deja serviciul în două orașe și anume Indianapolis şi Austin, Texas. Pentru testarea vitezelor de download este desigur nevoie de un echipament

Chiar dacă 2020 e anul cheie pentru lansarea serviciilor 5G, testele au început de ceva vreme şi azi descoperim că serviciul va fi implementat în două oraşe din SUA. Operatorul AT&T va da startul acestui procedeu, implementând reţeaua sa 5G în Indianapolis şi Austin, Texas.

Acestea se înscriu în programul "5G Evolution Markets" şi inovaţia vine după un an întreg de teste. Platforma AT&T 5G e cunoscută drept "AT&T Network 3.0 Indigo". E cunoscut faptul că americanii au un Internet destul de lent, faţă de cel european şi asiatic, ceea ce a dus chiar la comparaţii cu România la viteză, realizate de candidatul la preşedinţie Bernie Sanders.

Acum americanii vor să recupereze şi în prima fază AT&T va oferi viteze teoretice de maxim 400 Mbps. După îmbunătăţiri ale reţelei şi agregarea serviciilor operatorilor, viteza de vârf poate ajunge la 1 Gbps pentru download. Evident va fi nevoie de echipament compatibil 5G pentru a accesa noile servicii. Testele de gen au început şi în alte zone, Guvernul UK înfiinţând un centru de inovaţie 5G la Universitatea din Surrey încă din 2012.

Comisia Europeană dedica 50 de milioane de euro tehnologiei 5G în acelaşi an, iar în 2013 Huawei investea 600 de milioane de dolari în research 5G. Toamna trecută autorităţile chineze au anunţat încheierea cu succes a testelor 5G, cu rezultate mulţumitoare. Ele au fost efectuate în 100 de oraşe, implicând 7 companii, printre care şi Nokia, Intel, Huawei, Samsung sau ZTE.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×