Nu se putea să înceapă luna iunie şi să ne pregătim de WWDC 2017 fără o scăpare de iPhone nou, corect? Un nou leak vine via Slashleaks, prezentându-ne ceea ce par a fi fotografii hands on cu iPhone 8. Şi din nou are scanner de amprente în spate…
Cu câteva zile în urmă am văzut schiţe care indicau că iPhone 8 va fi puţin mai mare decât actualul model de 4.7 inch şi asta în ciuda faptului că are diagonala cu 1 inch mai mare. Acum vedem un terminal metalic, grosuţ aş spune şi cu un design al antenelor similar cu cel de pe iPhone 7. Scannerul de amprente se află în spate, sub logo-ul Apple, iar camera duală principală e orientată vertical.
Dacă mă întrebaţi pe mine şansele sunt de 90% să fie un fake, sau o clonă, dar finisajul nu e rău deloc aici. Aspectul zonei frontale mă duce parcă cu gândul la LG G6 şi acele margini ale ecranului sunt puţin bizare ca format. Pe mine mă fac să mă gândesc la inestetica tabletă Galaxy Note 8.0, dacă o mai ţineţi minte. În plus, Apple nu ar face greşeala să lase atâta spaţiu liber jos sub ecran fără un scop anume.
E drept că formatul se potriveşte oarecum cu schiţele din ultima vreme, dar eu cred în continuare că vom avea un panou touch special în zona frontală inferioară şi că scannerul de amprente se va afla integrat în ecran. Asta cel puţin pe iPhone Edition, în vreme ce iPhone 7s şi 7s Plus (sau iPhone 8 și iPhone 8 Plus) ar putea totuşi să aibă scannerul în spate.






