Italienii de la startupul Proxy42 Inc au creat un joc ingenios pentru smartphone-uri, sub numele de proiect Father.IO. El folosește realitate augmentată și camera unui smartphone pentru a crea un FPS folosing mediul din jur.
Astfel vă veți putea împușca cu oameni reali în medii reale, folosind un telefon mobil și o interfață suprapusa peste imaginile reale. Father.IO e dezvoltat pentru iOS și Android și va include și funcții precum provocări pentru prieteni (sau străini), moduri speciale de joc și obiective de atins. Vor exista și questuri în funcție de locul în care vă aflați și posibilitatea de a aduna resurse virtuale.
Father.IO include și chat, facțiuni rivale și cucerirea unor teritorii în stil Capture the Flag. Proiectul va include și un accesoriu numit 363R, care se atașează la telefon și va permite să deveniți sniperi cu o precizie de până la 50 de metri. Deocamdată jocul se pregătește de o campanie de crowdfunding, probabil pe Kickstarter, dar vă puteți înscrie pe lista de așteptare de aici pentru a afla mai multe.