Lansarea lui Lenovo ZUK Z2 Pro va avea loc pe 21 aprilie; data este confirmată de un teaser ajuns în China

Autor:  | Publicat în:  Lenovo 717 ori
<b>Lansarea lui Lenovo ZUK Z2 Pro va avea loc pe 21 aprilie; data este confirmată de un teaser ajuns în China</b>Prin intermediul unui teaser ajuns în China, aflăm astăzi că Lenovo pregătește lansarea flagship-ului ZUK Z2 Pro pentru data de 21 aprilie, zi în care vom afla mai multe despre design-ul său, dar și despre specificațiile hardware aduse la interior

Un terminal foarte apreciat anul trecut, a fost și Lenovo ZUK Z1 - smartphone ce sosea cu 3 GB memorie RAM, port USB Type-C, dar și cu CyanogenMod la bord. Cum aflam chiar acum câteva zile, producătorul chinez are în plan lansarea unui succesor pentru acest handset, eveniment ce va avea loc pe 21 aprilie.

Data ne este confirmată de către un teaser ajuns în China pe care îl puteți vedea mai sus. Ca dotări ne așteptăm să primim un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 4 GB memorie RAM, un scanner de amprente și o cameră foto capabilă să filmeze la o rezoluție 4K Ultra HD (2160p@30fps).

Se va păstra portul USB Type-C cel mai probabil, oferindu-se și tehnologia de încărcare rapidă la pachet. Aparent, Lenovo ZUK Z2 Pro va sosi în două variante diferite, una cu 3 GB RAM + 32 GB de stocare, și o alta cu 4 GB memorie RAM și 32 GB spațiu intern de stocare. Mai multe vom afla joia viitoare pe data de 21.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×