Acum la final de octombrie aflăm că Lenovo a încheiat tranzacția de preluare a Motorola Mobility de la Google. în acest mod, Lenovo devine al treilea producător de smartphone-uri din lume, iar preluarea brandului Motorola aduce în portofoliul Lenovo modele ca Moto X, Moto G, Moto E și seria Droid.
și ceasul Moto 360 se află pe listă, iar Lenovo își anunță intenția de a administra Motorola ca pe o divizie deținută integral. Sediul sau va rămâne în Chicago, iar Lenovo va avea acum aproape 3500 de angajați noi în întreaga lume, oferind suport, proiectând și vânzând terminalele Moto. De la celălalt capăt al tranzacției, Google afirma prin persoana CEO-ului Larry Page că Motorola este pe mâini bune la Lenovo.
Prin combinarea forțelor celor două firme, e posibil ca la final de an entitatea unificată Lenovo + Motorola să ajungă la peste 100 de milioane de terminale vândute în 2014. Sunt incluse aici și telefoane și tablete și poate cu această ocazie a preluării de către Lenovo vom vedea o nouă tableta Motorola în 2015. Compania chineză a declarat că se așteaptă ca Motorola să devină profitabilă în 4-6 trimestre.
Prețul final al achiziției este de 2.91 miliarde de dolari, iar de menționat e faptul că Google va păstra o mare parte din portofoliul de brevete Motorola Mobility.