Produse evoMAG.ro

LG V20 se prezintă în noi randări, de această dată prin scăpări de huse speciale; Are o cameră duală de mari dimensiuni în spate

Autor:  | Publicat în:  LG 806 ori
<b>LG V20 se prezintă în noi randări, de această dată prin scăpări de huse speciale; Are o cameră duală de mari dimensiuni în spate</b>Nici o zi fără veşti despre LG V20, aşa că hai să facem o recapitulare. Întâi a venit ziua de luni, când am aflat că LG V20 e primul model cu Android Nougat preinstalat, apoi marţi am aflat că are un super microfon, iar azi descoperim o serie de randări n

Nici o zi fără veşti despre LG V20, aşa că hai să facem o recapitulare. Întâi a venit ziua de luni, când am aflat că LG V20 e primul model cu Android Nougat preinstalat, apoi marţi am aflat că are un super microfon, iar azi descoperim o serie de randări noi cu acest device.

Ele sunt de fapt reprezentări ale huselor dedicate lui LG V20, care dezvăluie cu mare claritate şi zona amplă a camerei duale din spate. Terminalul aduce mai mult cu LG G5 decât cu LG V10, predecesorul său de facto şi vine cu muchii rotunjite şi un ecran secundar deasupra celui principal. Se păstrează şi camera duala frontală şi se plusează cu una duala şi în spate, teoretic preluată de la LG G5, dar probabil una superioară de fapt.

Ecranul Always On secundar se va afla deasupra unui panou de 5.5 inch principal cu rezoluţie Quad HD, iar la interior vom avea un procesor Snapdragon 820. Speculaţiile vorbesc despre senzori de 21 MP pentru camera din spate şi de 8 MP pentru cea din faţă. Nu e foarte clar dacă acest device va fi şi modular, mai ales având în vedere delimitarea acelei "bărbii" din zona inferioară.

Se anunţă un smartphone foarte puternic pentru aceasta toamnă...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×