2018 a fost un an al exploziei telefoanelor de gaming, cu modele noi RAZER, ASUS ROG, ZTE Nubia, Xiaomi Black Shark, dar sunt şi câteva unităţi care ne-au trecut pe sub radar. Sunt multe alte proiecte de gaming phone care sunt în faza de crowdfunding, iar un exemplu atractiv avem mai jos: MOQI Phone. Telefonul e deja disponibil la precomandă la suma de 399 de dolari şi a trecut printr-o campanie Indiegogo de succes.
Ar urma să se livreze din luna martie, cu un ecran tactil de 6 inch şi butoane fizice de control pentru jocuri. Chiar aduce cu o consolă de jocuri portabilă, un PS Vita să zicem, doar că mai rotunjit. Cei care nu au încredere în proiectele de gen care apar pe Indiegogo trebuie să ştie că în spatele lui MOQI se află firma Snail Digital, care există pe piaţă de 2 decenii.
A lansat câteva telefoane de gaming pe piaţa chineză, deci nu e chiar nouă în domeniu. Handsetul acesta este destinat pieţei globale şi vine cu un ecran de 6 inch Full HD, procesor Snapdragon 710, 6 GB RAM şi 64 GB stocare, plus baterie de 6000 mAh. Are şi o cameră de 16 MP în spate şi 5 MP în faţă, iar ca OS dispune de Android 8.1.
Mai foloseşte şi un G senzor pe 9 axe, 2 stick-uri analogice, un pad direcţional şi 4 butoane de acţiune, dar şi butoane shoulder cu rol de trăgaci. Pentru răcire foloseşte un sistem pe bază de lichid. Lista este completată de difuzoare stereo, port USB Type-C şi slot microSD. Preţul de 399 dolari se aplică doar primilor 50 de clienţi. Apoi urcă la 449 dolari.
E cam greu totuşi la 328 de grame.