Toate smartphone-urile pe care Motorola le pregătește pentru debut în acest an ne-au fost detaliate cu doar câteva zile în urmă printr-o fotografie a unui roadmap oficial al companiei aflată sub conducerea Lenovo. Printre modelele aflate pe listă îl avem și pe Moto E4 Plus, telefon din zona de buget ce se va remarca prin faptul că rulează din fabrică sistemul de operare Android 7.1.1 Nougat și prin bateria sa generoasă de 5000 mAh.
Ca design acest produs ne amintește de Moto G5 și la prima vedere s-ar părea că avem aici o carcasă unibody realizată din metal și un panou frontal acoperit de sticlă 2.5D. Tot în partea frontală remarcăm și prezența unui buton home ce ar putea găzdui un scanner de amprente și cu toate că muchiile din jurul ecranului nu sunt pe atât de înguste pe cât ne-am fi dorit, trebuie să trecem peste ținând cont că terminalul este unul de buget.
Dotările nu vor fi nici ele rele, terminalul urmând a sosi cu display HD de 5.5 inch, procesor quad-core MediaTek MT6737M de 1.3 GHz și 2 sau 3 GB memorie RAM în funcție de varianta aleasă. Primim și 16 GB de stocare, slot microSD, o cameră frontală de 5 megapixeli și pe spate un senzor de 13 megapixeli. Nu avem detalii despre preț și nici despre data lansării, dar sperăm ca aceste informații să iasă la iveală cât mai curând posibil!



