MWC 2013: NEC Medias W, telefon dual display familiar la MWC, gata de comercializare (Video)

2.025 ori 26-02-2013
MWC 2013: NEC Medias W, telefon dual display familiar la MWC, gata de comercializare (Video)

NEC nu e prima companie care vine în minte când e vorba de telefoane mobile, dar compania activează și în acest segment, ce-i drept destul de timid. în ultimii ani NEC a flirtat cu ideea de telefon dual display și a prezentat diferite prototipuri, iar acum la MWC 2013 a adus un device gata de comercializare.

E vorba despre NEC Medias W, un telefon dual display care arata ca și prototipurile din anii trecuți, dar a îmbunătățit câteva aspecte. șansele sunt aproape de zero să vedem acest device la noi în țară, dar măcar avem un punct de atracție interesant cu care ne să jucăm la MWC. Handsetul aduce două ecrane  de 4.3 inch, pe care puteți opera fie pe fiecare ecran independent, fie folosind întreaga suprafață ca un singur display.

MWC 2013: NEC Medias W, telefon dual display familiar la MWC, gata de comercializare (Video)

Acest terminal are o grosime de sub 13 mm, iar în ce privește lista de dotări, avem la dispoziție două LCD-uri cu rezoluție qHD, un procesor Snapdragon S4 dual core de 1.5 GHz, 1 GB RAM și o cameră de 8 megapixeli. Mai primim și 16 GB memorie internă, slot microSDHC, iar OS-ul preinstalat este Android 4.1 în versiune stock. Nu prea sună bine o baterie de 2100 mAh la două display-uri de acest gen, dar poate că e de ajuns pentru un consum decent.

MWC 2013: NEC Medias W, telefon dual display familiar la MWC, gata de comercializare (Video) (galerie)MWC 2013: NEC Medias W, telefon dual display familiar la MWC, gata de comercializare (Video) (galerie)

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>