Platforma Firefox OS este destul de tânără, activând în mainstream de aproximativ 2 ani, iar un reprezentant al acestui curent s-a aflat şi la standul LG de la MWC 2015. E vorba despre LG Fx0, probabil cel mai original telefon midrange pe care l-am văzut până acum.
El se remarcă printr-o carcasă transparentă, care ne permite să îi vedem componentele din interior. Handsetul are designul conceput de către artistul asiatic Tokujin Yoshioka, iar butonul sau Home este auriu şi are imprimat logo-ul Firefox. Fx0 costă în jur de 340 de euro şi include un display IPS de 4.7 inch, o baterie e 2370 mAh, 16 GB stocare şi 1.5 GB RAM.
La bord avem şi un slot microSD, procesor quad core de 1.2 GHz, o cameră principală de 8 MP şi o cameră frontală de 2.1 MP. Acest model rulează Firefox OS 2.0 şi măsoară 10.5 mm în grosime. El cântăreşte 148 de grame şi vine cu suport NFC şi 4G LTE. El va fi disponibil doar pe auriu.




