LG a anunţat 4 telefoane midrange şi low end înainte de MWC 2015, iar noi suntem în Barcelona pentru a vă oferi experienţe hands on cu acest modele. Printre ele se numără şi LG Leon, care poate fi văzut în acţiune mai jos.
Terminalul are un design destul de atractiv pentru dotările sale modeste. El pare a avea un ecran destul de reflectiv, iar zona din spate ne prezintă o porţiune din plastic a carcasei, realizată astfel încât să imite metalul. În spate găsim şi butoanele fizice. De remarcat faptul că interfaţa aplicată peste Lollipop nu este mult modificată faţă de stock.
Leon include un display de 4.5 inch, cu rezoluţie de 480 x 854 pixeli, un procesor quad core de 1.2 GHz în versiunea 3G şi unul de 1.3 GHz în versiunea 4 LTE. În spate se afla o cameră de 5, respectiv 8 MP, iar la interior găsim 1 GB RAM şi 8 GB stocare.