Se pare că în ultimult timp contul de twitter @Moroleaks ne oferă din ce în ce mai multe scăpări cu device-uri încă nelansate. După ce acum ieri ne-au prezentat un Nokia Lumia 1520 ce venea pe culoarea cyan, iată că de această dată avem și o randare pentru presă a lui Nexus 5.
Din câte știm până în acest moment, Nexus 5 va costa 350 $ în versiunea de 16 gb și va dispune de o cameră foto cu un senzor de 8 megapixeli cu stabilizare optică, display Full HD de 4.95 inch, 2 gb RAM, procesor quad-core Snapdragon 800 de 2.3 gHz. Device-ul va putea fi achiziționat fie în varianta cu memorie internă de 16 gb, fie în varianta cu 32 gb.
Datorită numeroaselor scăpări pe internet în ultimul timp ne așteptăm ca Nexus 5 să fie anunțat oficial cât mai curând. Potrivit unelor zvonuri, device-ul va fi lansat pe 28 octombrie, în același timp cu noul update Android 4.4 KitKat.