Noi detalii despre un misterios "iPhone 12 Pro" din 2020 apar; Ar avea un ecran premium de 5.4 inch produs de Samsung

610 ori
<b>Noi detalii despre un misterios "iPhone 12 Pro" din 2020 apar; Ar avea un ecran premium de 5.4 inch produs de Samsung</b>Cam o dată la 2 săptămâni revine analistul Ming Chi Kuo cu noi estimări şi informaţii despre produsele Apple din 2020. De această dată are detalii despre un aşa numit "iPhone 12 Pro", care ar avea un ecran

Cam o dată la 2 săptămâni revine analistul Ming Chi Kuo cu noi estimări şi informaţii despre produsele Apple din 2020. De această dată are detalii despre un aşa numit "iPhone 12 Pro", care ar avea un ecran de 5.4 inch, cu panou premium produs de Samsung. Despre ce este vorba în acest caz aflăm în rândurile de mai jos. 

E bizar să asociem un iPhone din 2020 cu o diagonală percepută ca mică precum e cea de 5.4 inch. Ştiam deja că ne aşteptam la un model de 6.7 inch şi la unul de 6.1 inch, deci unde intră în schema cel de 5.4 inch? Mai nou Ming-Chi Kuo prezice că 2020 va fi anul telefoanelor compacte. Cel mai nou studiu al său, publicat în presa din Coreea de Sud pare să confirme acest lucru. iPhone 12 cel de 5.4 inch ar putea fi un model Pro, iar varianta de 6.1 inch ar putea fi urmaşul lui iPhone 11.

iPhone 12 PRO

E ciudat să vedem cum iPhone-ul "de mijloc" scade de la 5.8 inch la 5.4 inch. Sursa mai scrie că noile variante Pro pregătite pentru debut în 2020 vor avea ecrane flexibile OLED furnizate în exclusivitate de Samsung. Modulele integrate tactile, cele mai scumpe sunt cunoscute drept Y-Octa (nume confirmat de Samsung).

Panourile de 6.1 inch OLED furnizate sunt livrate de Samsung şi LG şi au un strat tactil extra, care indică faptul că ar fi pentru un terminal mai ieftin. Apple nu prea a cumpărat panouri OLED de la LG în ultima vreme, pentru că nu e chiar punctul său forte, pe dimensiuni mici şi medii, spre deosebire de cele TV sau de tablete. LG Display furnizează totuşi ecranele de Apple Watch, din ce am înţeles.

Se pare că şi BOE se înscrisese în cursa pentru a furniza ecranul OLED de 6.1 inch pentru iPhone 12, dar calitatea nu a fost multumitoare pentru Apple. LG ar fi prins totuşi contractul pentru ecrane OLED de pe iPhone 11 Pro Max, deci e un partener de încredere, care ar prinde şi contractul pentru ecranul de iPhone 12.

Cât despre acel model viitor cu ecran de 5.4 inch, ar putea fi chiar iPhone SE 2 despre care se tot vorbeşte sau un terminal complet nou şi diferit. Ştiam că iPhone SE 2 ar avea un ecran de 4.7 inch, dar nimic nu era bătut în cuie. Cred că de abia la început de 2020 aflăm detalii.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×