Noi informaţii despre Microsoft Surface Phone apar online: procesor Snapdragon 835 la bord, 6 GB RAM, aplicaţii x86

2.873 ori
<b>Noi informaţii despre Microsoft Surface Phone apar online: procesor Snapdragon 835 la bord, 6 GB RAM, aplicaţii x86</b>A trecut ceva vreme de la ultimele scăpări legate de Surface Phone, care cu siguranţă nu apar aşa des precum cele legate de Galaxy S8 sau iPhone 8 să zicem. Ei bine azi descoperim noi detalii despre presupusul viitor flagship Microsoft, în special cu..

A trecut ceva vreme de la ultimele scăpări legate de Surface Phone, care cu siguranţă nu apar aşa des precum cele legate de Galaxy S8 sau iPhone 8 să zicem. Ei bine azi descoperim noi detalii despre presupusul viitor flagship Microsoft, în special cu privire la hardware-ul său.

Surse de încredere ale celor de la NokiaPowerUser au descoperit aceste detalii şi se pare că prototipurile testate în aceste zile au procesor Qualcomm Snapdragon 835 şi suport pentru Quick Charging 4.0. La bordul lor se afla Windows 10 Mobile cu arhitectură 64 bit, iar Microsoft ar lucra şi la "emularea X86 pe ARM64", permiţând rularea de aplicaţii X86 şi pe terminale cu chipset-uri ARM.

Unele dintre prototipuri care au 6 GB RAM pot deja rula aplicaţii X86 via Continuum, se pare. Aparent MS mai pregăteşte şi un soi de dock laptop pentru Surface Phone, care urmează să permită implementarea formatului 3 în 1, despre care se discută la un moment dat. Sunt şi prototipuri cu dotări mai modeste în teste, cu procesor Snapdragon 835 dar doar 4 GB RAM, iar această variantă nu poate rula aplicaţii X86.

Ecranul ar fi unul de 5.5 inch, cu rezoluţie Quad HD. Sursele mai afirmă şi că Redstone 3 va fi o actualizare mult mai amplă decât Redstone 2, iar pentru acea variantă echipa de dezvoltatori se va axa pe Win 10 Mobile mai mult. Zvonacii încheie prin faptul că proiectul Surface Phone a fost amânat pentru final de 2017 şi se pare că va sosi cu Windows 10 Mobile Redstone 3 preinstalat.

Ar fi deja 2 ani fără smartphone nou Microsoft lansat dacă e reală informaţia, iar cota companiei în zona mobile nu se poate duce decât în jos. Toate aceste întârzieri pun serios la îndoială succesul proiectului.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×