Noi randări ale lui Samsung Galaxy Note 8 ajung pe web, împreună cu confirmarea lansării comerciale în septembrie

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.346 ori
<b>Noi randări ale lui Samsung Galaxy Note 8 ajung pe web, împreună cu confirmarea lansării comerciale în septembrie</b>Dacă v-aţi luat porţia de scăpări iPhone 8 azi, hai să o luăm şi pe cea Note 8. Cele mai noi randări ale phablet-ului Samsung tocmai au fost publicate de către BGR.com şi le disecam mai jos. Trebuie spus că acest site are informaţii din surse sigure..

Dacă v-aţi luat porţia de scăpări iPhone 8 azi, hai să o luăm şi pe cea Note 8. Cele mai noi randări ale phablet-ului Samsung tocmai au fost publicate de către BGR.com şi le disecăm mai jos. Trebuie spus că acest site are informaţii din surse sigure, care afirmă că telefonul va fi lansat comercial în septembrie.

Reţineţi "lansat", nu "anunţat", deci debutul e cum probabil ați aflat deja, pe data de 23 august. Noile randări confirmă ce ştiam deja şi anume că primim o cameră duală în spate, orientată orizontal şi că phablet-ul va avea un Infinity Display curbat pe margini şi la colţuri, după model Galaxy S8. E vorba aici despre un ecran AMOLED cu aspect 18.5:9, iar la bord mai găsim şi 6 GB RAM, un procesor Exynos 8895 sau un Qualcomm Snapdragon 835, în funcţie de regiune.

Camerele au rezoluţii de 12 MP, iar bateria o capacitate de 3300 mah. Stylus-ul S Pen a fost actualizat şi mi se pare bizar că nici acum nu ştim mare lucru despre el totuşi. S-ar părea totuşi că Note 8 plusează pe partea de screen to body ratio, care ar fi şi mai impresionant decât cel al lui Galaxy S8 şi S8 Plus. Se pare totuşi că Samsung nu a învăţat prea multe din amplasarea nefericită a senzorului de amprente de pe S8, pentru că şi Note 8 are o plasare similară, în dreapta camerei.

Samsung Galaxy Note 8

Pentru cei curioşi de unde vin aceste imagini, BGR le-a obţinut de la un producător de huse, care a pus mâna pe schiţe şi designuri autentice de Note 8. Aşa se explică faptul că în unele dintre imagini noul phablet are huse Ghostek aplicate. Faţă de alte randări din trecut, ce păreau să prezinte margini mai pătrăţoase ale ecranului, acum ele sunt rotunjite.

Remarcăm şi prezenţa unui număr impresionant de orificii în zona frontală a terminalului, pentru camera frontală, senzori şi scanner de iris. Cu puţin noroc următoarea scăpare va fi una video.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×